probleme de sănătate la copii iarna

Sezonul de iarnă vine cu numeroase provocări pentru sistemul imunitar al copiilor mici. Diferenţele de temperatură dintre interior şi exterior, intrarea în colectivitate şi virozele sezoniere sunt factorii care favorizează apariția unor probleme de sănătate.

Gât roșu

O problemă des întâlnită la copii în timpul iernii este gâtul roşu. Apare atât la sugarii cât, copii mici şi şcolari. În primii ani de viaţă se pot declanșa 4-6 episoade de gât roşu, acestea fiind considerate normale. Se manifesta prin dificultate la înghițit, limbă încărcată şi înroșită, dificultăţi de respiraţie şi durere de gât. Uneori simptomatologia poate include şi febră mai mare de 38.5℃. Tratamentul pentru aceasta afecţiune trebuie oferit de medic în funcție de starea micuţului şi de cauzele care determină boala.

Febră

Febra nu este o boală. Este o manifestare a organismului care se lupta cu o infecție, leziune, inflamaţie. Febra apare de obicei în infecţiile respiratorii, infecţiile tractului digestiv, infecţii ale aparatului excretor, pneumonie, otită. În cazul bebeluşilor, febra apare în diferite etape în perioada de creștere a dinţilor.

l Temperatura normală a corpului este de 37℃.

l O temperatură de 37 – 38℃ indică febră uşoară.

l Temperatura mai mare de 39℃ necesită consult medical .

l Febra foarte mare de 40-41 ℃ este considerată urgenţă medicală.

Tuse

Tusea este considerată un act involuntar (uneori voluntar) declanșat de iritaţie a căilor respiratorii. Este o modalitate a organismului de a se curăţa de secreţiile patologice. Tusea poate fi seacă ( fără secreţii) sau productivă.

Apare ca o reacție a contactului cu un mediu alergic sau ca o reacţie normală de curăţare a organismului afectat de infecții.

Tusea de lungă durată trebuie investigată.

Nas înfundat

Congestia nazală (nasul înfundat) este frecvent la copii în timpul iernii. Este un simptom întâlnit în infecţiile virale specifice sezonului, însă poate apărea şi în cazul copiilor ce suferă de alergii, sinuzita, polipi. Se manifestă prin dilatarea vaselor nazale, iritarea şi inflamarea mucoase nazale. Poate fi însoțit de dureri de cap, dificultate în respirație, diminuarea mirosului.

Strănut

Strănutul reprezintă eliminarea forţată a aerului din plămân prin intermediu gurii şi a nasului. În sine nu este o boală, este o manifestare a organismului provocată, de obicei, de particule străine ce produc iritaţie mucoasei nazale. Apare la diferenţe de temperatură, un mediu cu vânt rece, în infecţii virale.

Respirației grea

Respirația grea, cunoscută în termeni medicali sub numele de dispnee constă într-o manifestare de schimbare ritm a ritmului şi a intensităţii respiraţiei. Efortul respirator poate fi o complicaţie a infecţiilor sezoniere, a laringitei, a pneumoniei şi necesită asistenţă medicală.

Lasă un comentariu